Posterul

Gustul nostru pentru frumos e evident. Nu putem trăi fără să aruncăm priviri admirative spre frumuseţile care trec în viteză pe lângă noi. Suntem sclavii unor pasiuni mici şi trecătoare, făcute pentru vedete care, pentru noi, nu părăsesc niciodată cuşca de sticlă a televizorului. Cu toate astea ele ne populează, pentru câteva nopţi, visele sau, pentru cîteva momente, imaginaţia. În mod curios aceste fantezii nu sunt legate de mici aventuri presărate cu un romantism ieftin, siropoase, şi nu au nimic casnic în ele. Nu ne putem imagina mergând la braţ cu o astfel de iluzie, străbătând un parc plin de magnolii înflorite. Nu, noi simţim doar dorinţa sexului pur, fără menajamente inutile, fără preludii plictisitoare sau explicaţii ulterioare. Un fel de sport în reprize scurte, fără reguli inutile, unde scorul se ţine doar pentru o singură persoană. Un eu gol, care nu-şi poate imagina locul de muncă fără posterul, dezbrăcat identic, lipit pe uşa vestiarului sau dulapului personal. Obiectul acesta al adoraţiei zilnice a fost transformat într-un fetiş care ne poate conduce, ţinându-ne de mâna neocupată, către sfârşitul zilei de muncă.